miercuri, 15 octombrie 2014

Extraterestrii sunt printre noi???

De multe ori am auzit intrebarea "Exista extraterestrii?", dar pana in momentul de fata, nimeni nu a produs o dovada incontestabila si general acceptata a faptului ca nu suntem singuri in Univers. De aceea, a crede sau a nu crede in existenta extraterestrilor este, in cele din urma, o optiune personala, care tine de nivelul de educatie, de imaginatia si de entuziasmul fiecaruia dintre noi. Nu vom incerca sa va schimbam convingerile. Nu intr-un mod radical.
Pentru inceput, ne vom situa pe pozitia de mijloc, a scepticului. Chiar daca nu exista nepamanteni, putem observa ca, incepand cu a doua jumatate a secolului XX, interesul pentru fiintele extraterestre aproape s-a transformat intr-un fenomen social - dincolo de miile de "cazuri" de intalniri de gradul III sau de aparitii de OZN-uri, s-a pus in miscare o adevarata industrie care exploateaza la maximum dorinta noastra de a consuma "alieni". Miile de carti, de filme si seriale SF, de jucarii, de mesaje publicitare, de jocuri pe calculator, de printuri inseamna, in traducere sociologica, faptul ca extraterestrii sunt veritabile legende comerciale ale secolului XX, iar imaginea lor vinde in draci. Ne-am indragostit de ei, chiar daca le negam existenta, asa cum ne indragostim de personajele din carti. Chestii fictive, dar simpatice (unele dureros de profunde), care ne fac sa visam frumos (sau sa avem cosmaruri) si sa evadam din realitate.
Eu unul, insa, nu sunt sceptic. Nu as avea cum. Alaturi de mii de nebuni, de impostori sau de exaltati, fac parte din clubul select al celor care (cred ca) au vazut OZN-uri si nu mi-e rusine sa afirm asta. Nu va voi plictisi cu povestea mea. E clasica, oricum. Era noapte, era mare si rotund si zbura aiurea.Same old shit.
La ceva vreme dupa ce-mi trecuse entuziasmul initial, am incercat sa analizez mai bine intamplarea si am ajuns la concluzia ca acea aparitie a avut, cel putin in cazul meu, coordonate similare unei revelatii mistice. Ceva mi s-a aratat si m-a facut sa-mi schimb din radacini viziunea asupra Universului. Am citit, candva, intr-o carte, confesiunile unui initiat. Descria revelatia asemenea unei nopti profunde in care domneste un intuneric absolut. Apoi, brusc, de niciunde, un fulger urias despica cerul si lumineaza atat de puternic, incat poti vedea Totul, pana in cele mai indepartate zari. Apoi, din nou, se lasa noaptea, insa nu mai ai nevoie de lumina, iar acum poti merge oriunde, pentru ca cunosti toate drumurile. Si in timp ce toti ceilalti sunt orbi si captivi, asemenea celor din pestera lui Platon, tu vezi, printr-un nou simt, in bezna. Asadar, revelatia este un act individual, subiectiv. To the happy few…